CEL DE-AL 5-LEA CONGRES AL FEDERAȚIEI EUROPENE A TRANSPORTATORILOR (ETF)

        În perioada 20-26.05.2017 a avut loc al 5-la Congres al Federației Europene a Lucrătorilor Transportatori (ETF) la Barcelona, Spania unde au participat peste 500 de delegați din 41 de țări. Sloganul sub care s-a desfășurat Congresul a fost”Europa Transportului Echitabil”.

Din România a participat o delegație numeroasă condusă de Președintele USLM și al ATU Romania, Ion Radoi.

               Printre temele discutate la acest congres au fost cele legate de implementarea corectă  și respectarea legislației sociale   prin eforturi de a promova o politica de angajare de nivel înalt și condiții mai bune de muncă dar și lupta împotriva Dumpingului Social. Aceste teme au fost lansate cu câțiva ani în urmă  de Președintele Rădoi, ca urmare a modificării legislației sociale din România dar și a frecventelor încălcări cu care mișcarea sindicală se confruntă nu doar la nivel național , ci și la nivel internațional ( spre exemplu în țări precum Spania, Italia, Franța, Finlanda, Lituania, Marea Britanie, Cehia   ș.a.)

           Jean-Claude Junker, președintele Comisiei Europene,  a anunțat o perioadă de stabilizare a Uniunii Europene și a Pilonului Drepturilor Sociale,  document de referință  cu caracter juridic care ar putea fi un cadru de îngrijire și poreocupare față de statul social și  ocuparea  forței de muncă. În același timp, din păcate, inițiative precum  „Pachetul rutier” propus de Comisarul pentru Transport Violeta Bülc sunt  destul departe de aceste obiective.  În ciuda tuturor promisiunilor de îmbunătățire a legislației sociale si a drepturilor muncii, reprezentanții europeni tergiversează  adoptarea unei legislații care să respecte statutului lucrătorului din transporturi indiferent de naționalitate și indiferent de locul / țara în care ăși desfășoară activitatea.

              Ca urmare domnul Președinte Rădoi a plecat pentru apărarea drepturilor lucrătorilor din transporturi de-a lungul timpului și acest lucru se va concretiza cu o conferință spre finalul acestui an în care reprezentanți de seamă ai Comisiei Europene și ai țărilor în care au fost violate aceste drepturi  vor fi prezenți pentru dezbateri , și sperăm  într-o modificare clară  a legislației în favoarea transportatorilor. În această luptă nu este singur, ci împreună cu reprezentanții ETF care au desțășurat și organizează ori de câte ori au ocazia întâlniri cu reprezentanții Comisei sau Parlamentului European.

              În ceea ce privește rezultatul acestui Congres, putem să vă informăm cu onoare că  Domnul Rădoi a fost reales, pentru un nou mandat în conducerea ETF , el fiind un consecvent luptător împotriva dumpingului social și apărător al drepturilor membrilor de sindicat participând la diferite mese rotunde cu reprezentanti ai Comisiei Europene pe aceste teme. El reprezintă vocea românilor la nivel european.
Un alt reprezentant de seamă și bun colaborator cu organizațiile noastre a fost ales Președinte al ETF pentru următorul mandat, Frank Moreels, președintele Sindicatului BTB din Belgia. În funcția de Secretar General a fost reales Eduardo Chagas pentru încă 4 ani!

               Le dorim mult succes în activitatea sindicala și suntem convinși că în următoarea perioadă rezultatele se vor vedea atât la nivel național cît și la nivel internațional.