Selectează o Pagină

Sindicatele transportatorilor europeni spun un NU HOTARAT dumpingului social şi militează pentru un TRANSPORT ECHITABIL

        Comitetul Executiv al  Federaţiei Europene a Transportatorilor  (ETF) s-a întrunit, miercuri,23 mai şi joi, 24 mai la Bucureşti , la Palatul Parlamentului , în şedinţă ordinară.

        La lucrări au participat peste 8o de delegaţi din peste 25 de ţări reprezentand sindicatele transportatorilor din ţările europene, – vestice, centrale şi estice. Gazda evenimentului a fost  Ion Rădoi, preşedinte al ATU –România, preşedinte al USLM şi membru în Biroul de conducere al ETF.

          ,,Am ales, ca loc de desfăşurare a şedinţei noastre capitala  României –Bucureşti, pentru a sublinia încă odată importanţa pe care o au sindicatele transportatorilor din România, personal domnul Ion Rădoi în cadrul  federaţiei noastre, a spus, în deschiderea lucrărilor, Frank Moreels, preşedinte al ETF.

            Discuţiile participanţilor s-au axat, în principal pe, amploarea pe care a luat-o, în ţările europene,  dumpingul social  în defavoarea unui transport echitabil.

       Membrii ETF au constatat , cu îngrijorare, că, tot mai des transportatorii rutieri   din Europa de Est sunt trataţi de angajatorii din Europa centrală şi de Vest ca nişte sclavi, că beneficiază de condiţii de lucru şi de viaţă  inumane , total discriminatorii faţă de colegii lor care provin din ţările de origine ale angajatorilor. De aceea anul trecut, s-a  luat decizia, la nivelul ETF, ca în România, ţara de unde provin foarte mulţi de astfel de şoferi, să se deschidă  un centru de asistenţă socială la Târgu Mureş  sub coordonarea directă a domnului  Ion Rădoi, membru al Biroului de conducere al ETF, în vederea consilierii şoferilor înainte de a încheia un contract individual sau colectiv de muncă cu orice tip de angajator din oricare ţară din spaţiu european, prin  acordarea ajutorului juridic necesar.

      Participanţii la dezbatere au cerut cu insistenţă stoparea dumpingului social prin educarea şoferilor astfel încât aceştia să nu mai accepte, la angajare, condiţii de muncă şi salariu, mai proaste decât ale şoferilor  din ţara de unde vine angajatorul deoarece numai astfel se va putea  promova un transport echitabil. La muncă egală , salariu şi condiţii egale .

       Reprezentanţii transportatorilor, membrii ETF, prezenţi la Bucureşti au apreciat că, trebuie militat mai mult pentru unitatea mişcării sindicale atât în plan naţional cât şi european, trebuie ca prin mijloacele luptei sindicale să fie determinate guvernele să acorde mai multă atenţie pieţei forţei de muncă si legislaţiei care reglementează piaţa forţei de muncă. Trebuie reintroduse contractele colective de muncă la nivel naţional şi de ramură. Şi de ce nu, poate şi negocierea unui contract colectiv de muncă transfrontalier de ale cărui condiţii să beneficieze toţi angajaţii ramurei respective indiferent în ce ţară europeana îşi desfăşoară activitatea angajatorul. Trebuie pusă mai multă presiune pe Comisia de Transporturi a CE care să se implice mai  eficient şi mai rapid în modificarea legislaţiei aferente reglementării transporturilor rutiere. ,, Pentru a îndeplinii aceste obiective (a precizat reprezentantul transportatorilor din românia, Ion Rădoi),  trebuie să trecem, urgent, de la vorbă la faptă. Este important să organizăm acţiuni sindicale  pin care să ne facem cunoscute obiectivele şi să ne impunem în faţa patronatelor şi guvernelor. Fără acţiune   nu vom reuşi să ne impunem,,

        Astfel, delegaţii ETF au hotărât ca Ziua de 8 iunie să fie numită Ziua internaţională de acţiune  sindicală. In aceasta Zi sindicatele din transporturi vor organiza acţiunii prin care işi vor face cunoscute problemele în faţa autorităţilor din fiecare ţară.

        După aprobarea unor documente de natură organizatorică, membrii Comitetului au votat unele Moţiuni la solicitarea sindicatelor din Turcia, Italia şi România. Sindicatele din Turcia şi Italia au solicitat sprijin pentru soluţionarea  unor conflicte de muncă între angajaţi şi angajatori .

Moţiunea pentru România prevede susţinerea demersurile sindicatelor din transporturi pentru schimbarea legislaţiei sociale cuprinsa în Legea 62/2011 a dialogului social , a Codul Muncii cu referire  la dialogul social, la  Comitetul Economic si Social, la contractele colective de muncă, la conflicte de muncă şi de interese etc. Totodată, trebuie schimbat şi codul CAEN care a împărţit transportatorii pe diferite categorii, rutieri , maritimi, feroviari, fapt ce nu mai permite negocierea unui contract colectiv de muncă pe ramura transporturi dar a condus şi la fărămitarea mişcării sindicale din ramură, lucru dorit de patronat, pentru slăbirea puterii sindicale.

   Biroul de Presă al USLM