În această săptămână, la Bruxelles, s-au desfăsurat lucrările Comitetului de Management ETF. Federația Sindicatelor din Transporturile Europene România este reprezentată  la acest important eveniment de dl.  Ion Rădoi, membru în Comitetul de Management ETF , președinte USLM și președinte al Federației din Transporturi, Transloc și Servicii Publice ,,ATU-România”, dl. Florian Crișu, secretar general ,,ATU-România” și domnul Marian Artimon, secretar general USLM. După ce s-a atras atenția autorităților române în nenumărate rânduri fața de problemele grave cu care se confruntă sindicatele din România începând cu anul 2011,  la ședința comitetului de management, pe ordinea de zi  au fost subiecte de discuție situația negocierilor de la metroul bucureștean și lipsa drepturilor și libertăților sindicale din România precum și lipsa dreptului de a încheia un Contract Colectiv de Muncă la Nivel Național.

În intervențiile sale, dl. Președinte Ion Rădoi a atras atenția Comisarului European în probleme de Muncă și Dialog Social,  Marianne Thyssen asupra legislației muncii din Romania și a faptului că durează o luna de zile sa poți face o grevă,  și chiar dacă respecți toate prevederile legale in vigoare tot riști ca aceasta să fie anulată și declarata ilegala de instanță cu o zi înainte de greva propriu zisă.

În ceea ce privește negocierea CCM 2018/2019 la nivel de Metrorex SA, dl. președinte a prezentat membrilor ETF abuzurile repetate ale ministrului Șova, intervenția acestuia în procesul de negociere, fără a fi mediator, presiunea publică exercitată asupra sindicatului datorită minciunilor lansate prin intermediul mass media și nu în ultimul rând  aroganța și indiferența acestuia fata de problemele reale ale salariaților si ale metroului, care sunt aceleași de la începutul mandatului.

În ultima zi a lucrărilor a fost marcată și Ziua Națională a României – Centenarul Marii Uniri.