Ziua de 8 Martie îmi oferă prilejul potrivit pentru a sublinia contribuția  femeilor în cadrul sindicatului, dar și la nivelul societăți. Femeile au fost dintotdeauna  indispensabile în cele mai sensibile și solicitante locuri de muncă în cadrul Metrorex.

Totodată, colegele noastre s-au afirmat cu brio în activități cândva considerate strict pentru bărbați. Sunt performanțe care mă fac să ma simt mândru de realizările femeilor membre USLM, în același timp, îmi întăresc convingerea că trebuie să facem și mai mult astfel încât femeile să aibă  mai multe șanse de afirmare.

Doar cu participarea femeilor în toate problemele apărute vom putea vorbi de o UNITATE completă. Pentru că spre deosebire de noi, bărbații, femeile stiu să analizeze și să ia decizii și prin prisma emoțiilor, dar mai ales pentru că stiu să îmbine, la cel mai înalt nivel, profesionalismul și dedicația. În primul rând, femeile reușesc să construiască relații colegiale puternice și au capacitatea de a-i motiva pe colegi, dând dovadă de răbdare și înțelegere.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și vă doresc, în această zi, sănătate și bunăstare pentru familiile dumneaoastră, și multe visuri împlinite pentru fiecare!

Președinte,

Ion RĂDOI