Azi, 28.09.2018, la Bruxelles, se desfășoară lucrările Comitetului de Management ETF, organizație sindicală reprezentativă pe ramura transporturi europene și partener în Comitetul de Dialog Social al Uniunii Europene în domeniul transporturilor și serviciilor publice.
România este reprezentată la acest important eveniment statutar de dl. Ion Rădoi, membru în Comitetul de Management ETF , președinte USLM și președinte al Federației din Transporturi, Transloc și Servicii Publice ,,ATU-România”, Florian Crișu, secretar general ,,ATU-România” și domnul Marian Artimon, secretar general USLM.
După ce s-a atras atenția autorităților în nenumărate rânduri fața de problemele grave cu care se confruntă sectorul în transporturi, în aceste momente, la ședința comitetului de management, reprezentanții USLM și ATU-România pun umărul la consolidarea solidarități sindicale europene căutând cele mai bune soluții pentru rezolvarea acestora.
Lucrările comitetului se desfășoară sub egida ,,FAIR TRANSPORT FOR EUROPE,, iar scopul (obiectivul) ETF este stoparea practicilor de concurență neloială, dumpingul social, discriminarea și exploatarea lucrătorilor.
Secretar General ATU-România,
Florin Crișu
Comentarii recente